HG nr. 767/19.10.2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă 

26 Oct

Art. II. –   Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.425/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 octombrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 80 se introduce un nou articol, articolul 801, cu următorul cuprins:

” Art. 801. –   Durata instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, pentru fiecare dintre cele 3 faze prevăzute la art. 77 şi pentru instruirea periodică efectuată suplimentar celei programate prevăzută la art. 98, nu va fi mai mică de 1 oră şi se stabileşte prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) pct. 8, datat şi aprobat de către angajator.”

2. La articolul 87, alineatul (2) se abrogă.

3. La articolul 87, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:

” (3) Persoanelor prevăzute la art. 82 li se vor prezenta succint activităţile, riscurile şi măsurile de prevenire şi protecţie din întreprindere şi/sau unitate.”

4. La articolul 92, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

” (2) Durata instruirii la locul de muncă se stabileşte de către angajator, împreună cu:

a) conducătorul locului de muncă respectiv; sau

b) lucrătorul desemnat; sau

c) serviciul intern de prevenire şi protecţie; sau

d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.”

5. La articolul 96, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

” (2) Intervalul dintre două instruiri periodice şi periodicitatea verificării instruirii vor fi stabilite prin programul de instruire-testare elaborat la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii potrivit prevederilor art. 15 alin. (1) pct. 8, în funcţie de condiţiile locului de muncă şi/sau postului de lucru.”

6. Articolul 99 se modifică şi va avea următorul cuprins:

” Art. 99. –   Durata instruirii periodice prevăzute la art. 98 se stabileşte de către angajator, împreună cu:

a) conducătorul locului de muncă respectiv; sau

b) lucrătorul desemnat; sau

c) serviciul intern de prevenire şi protecţie; sau

d) serviciul extern de prevenire şi protecţie.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: